UE pune sub acuzare marile companii de muzica si grupul Apple

 Comisia Europeană a trimis acuzaţii oficiale principalelor companii de muzică şi grupului Apple inc. deoarece companiile au restricţionat vânzările de muzică în Europa, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al Comisiei, relatează Reuters.

Purtătorul de cuvânt al UE, Jonathan Todd, a declarat că acordurile semnate de Apple cu grupurile de muzică încalcă legislaţia europeană ce nu permite activitatea restrictivă a acestor companii pe piaţa muzicală.

"Consumatorii pot cumpăra muzică doar de pe magazinul online al Apple în ţara unde sunt cetăţeni, fiindu-le astfel limitată alegerea în ceea ce priveşte selecţia cât şi preţul la care se pot achiziţiona aceste produse", a declarat purtătorul de cuvânt al UE.

Apple a declarat că a dorit să ofere un serviciu pan-european de achiziţie al melodiilor însă aceste planuri i-au fost afectate de cerinţele companiilor de muzică.

Ancheta Comisiei are drept origine o plângere făcută în 2005 de grupul britanic de protecţia consumatorului, "Which?", care a declarat că persoanele din Franţa şi Germania ce achiziţionează melodii prin intermediul serviciului iTunes plătesc doar 99 de eurocenţi (1,32 dolari) pentru fiecare melodie descărcată, mai puţin decât preţul plătit de consumatorii britanici, ce cheltuie 79 de pence (1,56 dolari) pentru fiecare melodie descărcată.

Comisia Europeană a declarat că a trimis săptămâna trecută grupului Apple o listă a obiecţiilor, precum şi unui număr de mari companii de muzică. Cele mai mari patru companii de muzică din lume sunt Universal Music Group deţinut de Vivendi, Sony BMG Music Entertainment, EMI Group şi Warner Music Group.// Bloombiz.ro

Abonează-te la: RSS, Email
Etichete: , ,

Comentarii