Bine ai venit! Online: 93

Moldova





Romanii prefera playerele muzicale ieftine

26 Iunie 2008
Abonează-te la: RSS, Email

Playerele muzicale au devenit un lucru atat de uzual, incat multi oameni nu-si mai concep o zi obisnuita fara tovarasia unuia. Daca la nivel mondial iPod-ul de la Apple face legea, in tara noastra preferintele sunt altele. In top vanzari la unele magazine on-line cunoscute, iPod-urile nici macar nu intra in top 3. Principalul motiv, spun oamenii din piata, este acela ca produsele Apple sunt mai scumpe decat cele ale competitorilor. In tara noastra, un roman cheltuieste in medie 150 de lei pentru achizitia unui player muzical.

La OneStop.ro, cel mai cautat brand de mp3 playere este Samsung. Modelul Samsung YP-U3JZG 1GB ocupa locul unu ca si vanzari. Acesta costa 144 de lei, are radio FM, reportofon, autonomie 15 ore si meniu in limba romana. Pe locul doi se afla modelul iRiver E100 - 2GB, care costa 213 lei, iar pe locul trei Samsung YP-K3JZB 1GB, in valoare de 198 de lei. De-abia pe locul patru urmeaza un model de la Apple - iPod Shuffle 1GB, care costa 325 de lei. „In alegerea unui player muzical, clientii tin cont de brand, de capacitatea acestuia de stocare si, nu in ultimul rand, de prezenta ecranului. Cele mai cautate playere sunt cele cu o capacitate de stocare medie, respectiv 1 sau 2 GB“, ne-au declarat oficialii OneStop.ro.

Unii prefera mobilul

Din portofoliul PCfun.ro, cel mai bine vandute branduri de MP3 playere sunt Grundig, Trekstor si iRiver. Si aici sunt cautate dispozitivele cu o capacitate de stocare de 1GB sau 2GB.

La eMAG.ro, brandul taiwanez iRiver are o pondere de 70% din vanzarile de playere muzicale, urmat la distanta de catre modelele Apple (20%) si de brandul Cowon cu 5%.

Romanii prefera in proportie de 65% playerele clasice, datorita simplitatii, dimensiunilor reduse, fiabilitatii si autonomiei crescute, conform One- Stop.ro. Acestea sunt urmate de iPodurile clasice, preferate de aproximativ 20% dintre utilizatori. Circa 15% dintre acestia prefera sa foloseasca telefonul mobil pentru a asculta muzica.

SCURT GHID

Ce conteaza la un player muzical

Cele mai importante doua aspecte la un player muzical sunt capacitatea de stocare si performantele bateriei, spun specialistii. Un alt detaliu care nu trebuie neglijat este cat de usor de folosit este acesta. Conteaza, de asemenea, dimensiunile dispozitivului si greutatea. Este preferabil ca un mp3 player sa aiba si ecran. O importanta deosebita o au si formatele muzicale (ex: MP3, MP4, WMA) cu care acesta este compatibil.// Bloombiz.ro
 

Etichete: