Republica Moldova: Piaţa telefoniei mobile în creştere
În primul semestru al anului curent, volumul total al vânzărilor pe piaţa telefoniei mobile a înregistrat, comparativ cu perioada similară a anului trecut, o creştere uşoară de 0,1% şi a constituit 1 mld. 377,1 mil. lei, iar vânzările în sectorul telefoniei fixe s-au redus cu 16,8% şi au alcătuit 927 mil. lei, arată date ale Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) privind situaţia pe aceste segmente de piaţă.
Semnele de creştere pe piaţa telefoniei mobile s-au prefigurat în trimestrul doi al anului curent. Dacă în primul trimestru vânzările în sectorul dat s-au redus, faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, cu 3,17%, atunci în trimestrul doi acest indicator a sporit cu 2,97%. Pe piaţa telefoniei fixe cifra de afaceri, în primul trimestru, s-a micşorat cu 17,5%, iar, în trimestrul doi, - cu 16,2%. Urmare a acestor evoluţii, în trimestrul doi, venitul mediu lunar per utilizator (ARPU) în sectorul telefoniei mobile s-a majorat, faţă de primul trimestru, cu 15,68% şi a constituit 95,94 lei, iar în sectorul telefoniei fixe – s-a redus cu 4,63% şi a alcătuit 134,52 lei. Cel mai semnificativ ARPU pe piaţa telefoniei mobile – de 104,93 lei – a fost înregistrat de SA „Orange – Moldova”, iar pe cea a telefoniei fixe – de SA „MOLDTELECOM” cu 132,12 lei.
Datele Agenţiei relevă că, deşi trendul cifrei de afaceri pe piaţa serviciilor de telefonie mobilă şi a celor de telefonie fixă a fost diferit, numărul utilizatorilor acestor servicii a continuat să crească. Astfel, în trimestrul doi, numărul utilizatorilor serviciilor de telefonie
mobilă s-a majorat, faţă de primul trimestru, cu 3,77% şi a atins cifra de 2 mil. 672,7 mii, iar numărul abonaţilor telefoniei fixe a sporit cu circa 0,7% şi a alcătuit 1 mil. 128 mii. În sectorul telefoniei mobile cei mai mulţi clienţi – 1 mil. 766,4 mii – are SA „Orange – Moldova”, iar în sectorul telefoniei fixe - SA „MOLDTELECOM” cu 1 mil. 99,3 mii.
Specialiştii Agenţiei explică semnele de stagnare a pieţei serviciilor de telefonie fixă prin atingerea maturităţii acestei pieţe şi prin intensificarea fenomenului de migrare a traficului din reţelele fixe în cele mobile.
În prezent, pe piaţa telefoniei mobile activează patru furnizori: SA „Orange – Moldova”, SA „MOLDCELL”, SA „MOLDTELECOM” sub marca comercială „UNITE” şi „EVENTIS Mobile” SRL. Cea mai semnificativă cotă de piaţă, în funcţie de cifra de afaceri, - 73,5%- este deţinută de SA „Orange – Moldova”. Pe piaţa telefoniei fixe lucrează 21 de furnizori. Cel mai mare jucător pe această piaţă este SA „MOLDTELECOM”, care deţine o cotă de circa 98 %.
ANRCETI
- Republica Moldova: Piaţa telefoniei mobile în creştere
- Creşte numărul utilizatorilor Internetului în bandă largă, mobil
- ANRCETI: Pieţele de reţele şi servicii de comunicaţii electronice
- Masă rotundă: Accesul la internet în bandă largă
- Ezetop - o noua modalitate de suplinire a contului MOLDCELL!
- Romania: convorbirile telefonice si SMS-urile vor fi inregistrate
- Serviciile MOLDCELL de generatia a treia - disponibile incepand cu astazi!
- Moldcell este primul operator de telefonie mobila care va lansa serviciile 3,5G in Republica Moldova
- Orange prezinta: iPhone 2 in Romania
- Moldcell este gata să ofere servicii 3G în R. Moldova
- Nokia 8800 Sirocco Gold - telefon sau bijuterie?
- LG Electronics lanseaza Prada Phone, telefon similar cu Apple iPhone
- 27 august 2009: Planeta Marte “grasă” ca luna plină?
- HBO va oferi filme gratis pe Internet
- La 26 aprilie se împlinesc 21 de ani de la catastrofa nucleară de la Cernobâl
- iPhone a vrajit investitorii
- Un rival pentru iPhone
- Vodka.com a fost vandut pe 3 milioane de dolari
- Noi surprize de la Yahoo Messenger
- Mijloace de interceptare a comunicatiilor in lume