Polaroid CES 2012 pe Android

De Victor Neaga/ Chişinǎu/ Moldova.ORG/ -- Polaroid a lansat la CES 2012 prima sa camera foto cu Android, SC1630 HD Smart Camera, care poate fi comparată cu un telefon Android ataşat unei camere foto.

Noua cameră foto Polaroid oferă un senzor de 16 megapixeli şi o lentilă capabilă de zoom 3x, potrivit CNET.com.
Polaroid SC1630 oferă suport Wi-Fi, dar şi acces la reţelele mobile într-o versiune mai scumpă. Pozele realizate cu SC1630 pot fi editate pe loc, apoi încărcate cu uşurinţă pe Facebook, Tumblr sau Twitter.

Pregătită pentru lansarea în SUA, camera Polaroid oferă şi acces la radio GSM şi este dotată cu Bluetooth şi GPS. În mod surprinzător, camera conţine şi o antenă FM, lucru mai rar întâlnit la smartphone-uri Android.
Cu o grosime de 18,5 mm, camera Polaroid Android oferă aceleaşi opţiuni ca un smartphone, însă rămâne de văzut dacă îşi va găsi un loc pe piaţă.

Diferenţa calitativă a pozelor poate fi neglijabilă pentru utilizatorii de smartphone-uri sau chiar de iPod Touch. Avantajul principal rămâne obiectivul cu zoom, dar acesta ar putea fi insuficient pentru a stimula potenţialii cumpărători să dea o şansă gadgetului Polaroid.

 

Abonează-te la: RSS, Email

Comentarii