Nokia 8800 Sirocco Gold - telefon sau bijuterie?
Nokia a lansat ierimodelul Nokia 8800 Sirocco Gold: o declaraţie de stil proaspătă şi impunătoare, având drept sursă de inspiraţie natura şi aurul. Dispozitivul este realizat cu o atenţie desăvârşită pentru detalii şi etalează o carcasă din aur de 18 carate.
Nokia 8800 Sirocco Gold îmbină un aer proaspăt, contemporan, cu frumuseţea fără vârstă a unui design clasic, permiţându-i utilizatorului să-şi exprime stilul şi eleganţa printr-un produs cu adevărat „de elită”. Nokia 8800 Sirocco Edition este disponibil pe un număr limitat de pieţe, la un preţ estimativ de 1000 de Euro (sumă care nu ia în calcul taxele şi subvenţiile aplicabile produsului).
Nokia 8800 Sirocco Gold îmbină elemente de design din tradiţia Nokia cu forme organice, inspirate de natură. Dispozitivul ilustrează o atenţie desăvârşită pentru detaliile de fabricaţie, ca şi pentru alegerea materialelor – este decorat cu accente discrete din aur alb, care vin să intensifice efectul creat de carcasa din aur galben de 18 carate. În plus, afişajul este din sticlă rezistentă la zgâriere, cu strat protector de safir, pentru ca frumuseţea telefonului să se păstreze intactă cât mai mult cu putinţă.
Creat într-un spirit perfecţionist, Nokia 8800 Sirocco Gold ilustrează tehnici vechi de sute de ani, din practica bijutierilor şi a ceasornicarilor. Mecanismul glisant se deplasează la o simplă atingere, dezvăluind camera de înaltă rezoluţie (2 megapixeli) şi tastatura intuitivă, ergonomică. Iar Nokia 8800 Sirocco Gold mai are şi alte surprize plăcute de oferit în ceea ce priveşte „frumuseţea interioară”: ecranul color absolut uimitor (până la 262.000 de culori), precum şi o gamă largă de funcţii pentru mesaje. Iar pentru un plus de eleganţă, dispozitivul poate fi folosit împreună cu un suport pentru birou realizat în acelaşi stil sau împreună cu un set cu cască Bluetooth asortat cromatic.
Sursa de inspiraţie pentru designul şi denumirea dispozitivului Nokia 8800 Sirocco Gold a constituit-o Sirocco – un vânt provenind din deşertul Sahara. Iar tema din spatele întregii game Nokia 8800 Sirocco este împletirea armonioasă dintre forţa şi frumuseţea naturii. // Bloombiz.ro
- Panasonic intră pe segmentul pieţei telefoanelor mobile din Europa cu un smartphone
- Compania Nokia fabrica cizme din cauciuc
- Nokia Asha 300 şi Asha 200 au fost lansate oficial
- Yahoo lansează un telefon Android
- China:primul loc la smartphoane
- Motorola Atrix 2
- Nokia Lumia 800:Numărul unu în topurile din Franţa
- XpPhone 2, primul telefon care rulează pe Windows 2
- Nokia lansează primele smartphone-uri cu sistemul de operare Windows Phone 7
- ASUS EeePC x101: Cel mai ieftin netbook existent pe piaţă
- Nokia 8800 Sirocco Gold - telefon sau bijuterie?
- LG Electronics lanseaza Prada Phone, telefon similar cu Apple iPhone
- 27 august 2009: Planeta Marte “grasă” ca luna plină?
- HBO va oferi filme gratis pe Internet
- La 26 aprilie se împlinesc 21 de ani de la catastrofa nucleară de la Cernobâl
- Versiunile Yahoo Messenger mai vechi de 13 martie expun calculatoarele la riscuri
- Vodka.com a fost vandut pe 3 milioane de dolari
- Cinci telefoane noi de la Nokia
- Apple si-a rezolvat diferendul cu oficialii de la Bruxelles in legatura cu preturile iTunes
- Un rival pentru iPhone
