Google îl omagiază pe Charles Dickens
Google şi-a modificat, marţi, logoul pentru a-l omagia pe Charles Dickens, la împlinirea a 200 de ani de la naşterea celebrului scriitor britanic.
Marţi, se împlinesc 200 de ani de la naşterea lui Charles Dickens, figură emblematică pentru cultura internaţională şi unul dintre cei mai prolifici şi influenţi romancieri britanici.
Noul logo al Google prezintă personaje clasice din opere ale lui Charles Dickens, precum Ebenezer Scrooge din "The Christmas Carol" şi Pip din "Great Expectations". În noul logo, şapte personaje din operele romancierului britanic încadrează literele din cuvântul Google, care apare scris ca şi cum ar fi caligrafiat cu peniţa. De asemenea, grafica omagială este realizată ca şi cum ar fi o imagine dintr-o carte de poveşti, incluzând şi scene cu personajele lui Dickens.
Se stinge din viaţă la 9 iunie 1870, în urma unui atac de cord. Este înmormântat în Colţul poeţilor din Catedrala Westminster.
Printre cele mai importante opere ale sale se numără: "Oliver Twist", "Nicholas Nickleby", "A Christmas Carol", "David Copperfield", "A Tale of Two Cities" şi "Great Expectations". Multe dintre operele sale au fost ecranizate cu succes.
Google îşi modifică frecvent logoul pentru a marca evenimente importante ale istoriei universale sau pentru a celebra mari personalităţi.









Comentarii