GADGETURI!
Telefonul chiar devine computer
Producatorul taiwanez de echipamente IT Asus a lansat pe piata modelul P735, un minicomputer de buzunar, care se conecteaza la retelele 3G oferind utilizatorului o experienta multimedia completa. Are ecran mare, tastatura comoda, poate accesa retelele WiFi si dispune de aplicatii de business si de divertisment suficiente. Telefonul opereaza pe platforma Windows Mobile, deci pachetul de aplicatii Office este la indemana utilizatorului. Cu ajutorul 3G se pot face apeluri video, dar reteaua asigura si o viteza mare de transfer a datelor si acces la e-mail. Telefonul este dotat cu o camera foto difgitala de 2 megapixeli, iar sistemul are o tehnologie speciala pentru fotografierea si memorarea cartilor de vizita ale partenerilor de afaceri. Telefonul suporta carduri de memorie de pana la 2 GB si stie sa redea melodii in format digital, fiind, de asemenea, player de muzica.
Desktop-ul pleaca de pe birou
Daca laptopul nu vi se pare suficient de performant, puteti apela la un sistem „desktop-servieta“, care poate sa calatoreasca foarte bine alaturi de proprietar (dar nu poate fi utilizat pe drum). Sistemul Lenovo ThinkCentre A55 (SFF, small form factor) este suficient de mic pentru a intra in geanta, dar ultraperformant prin tehnologiile incorporate. Are procesor Intel Core 2 Duo, sistem de operare Microsoft Windows Vista si dimensiuni cu 64% mai mici decat un calculator de birou normal.
Pe langa alte dotari, noul desktop A55 vine echipat cu Lenovo ThinkVantage Technologies, un set de aplicatii care include „Rescue and Recovery“ si „Client Security System“, contribuind la reducerea costurilor pentru recuperarea de date si gestionarea parolelor. Modelul este conceput si vandut la un pret accesibil micilor companii - incepand cu 720 de dolari, fara TVA.
// Saptamana Financiara









Comentarii