Apple valorează mai mult decât Grecia
Experţii de la CNN îşi permit să afirme că acum Apple valorează mai mult decât Grecia, în aspectul financiar. Este vorba aici de valoare pe piaţa bursei, care a crescut la 400 de miliarde de dolari ieri pentru compania din Cupertino.
Evident ca astfel de creşteri şi scăderi sunt frecvente, în vreme ce "cota" Greciei poate rămâne neschimbată pentru mult timp. În condiţiile creşterii recente, Apple are acum o poziţie exclusivistă, aflându-se în topurile evaluărilor înalte, în compania celor de la Exxon Mobil, care au o cotaţie mai ridicată, de 420 de miliarde. PetroChina este un rival apropiat de Apple, cu 270 de miliarde, iar Microsoft se afla de asemenea în spate cu 235 de miliarde. Capitalul de piaţă al creatorului lui iPhone este mai mare decât PIB-ul unor ţări ca Grecia, Austria, Argentina sau Africa de Sud.
În ciuda valorii sale, Apple este în continuare în creştere şi o creştere rapidă chiar. Analiştii se aşteaptă că oficialii companiei să anunţe o creştere în vânzări cu 45% faţă de anul trecut, iar dacă iPad 3 ne va surprinde plăcut şi se va dovedi un hit, firma din Cupertino ar putea ajunge cea mai valoroasă din lume.











Comentarii