Apple, poate deveni cea mai valoroasă companie din lume
De Victor Neaga/ Chişinǎu / Moldova.ORG/ -- Apple a crescut puternic marţi, depaşind pentru moment Exxon Mobil Corp. şi devenind cea mai valoroasă companie din lume.
Valoarea de piaţă a Apple a crescut la 346,7 mld. $, cu aproape peste 5 mld. $ peste valoarea de piaţă a Exxon, de 341,9 mld. $. În ultimele minute de tranzacţionare, Exxon a reuşit să crească şi să depăşească Apple cu circa 1,6 mld. $.
Cu toate acestea, analiştii estimează că Exxon nu va mai rămâne mult timp compania numărul unu pe plan mondial. Propulsată de iPhone şi vânzările bune de tablete iPad, Apple se apropie de gigantul petrolier constant de mai bine de un an. În drumul său Apple a spulberat companii tehnologice precum Microsoft sau Google, devenind a doua companie din lume. În mai 2010, Apple valora cu 50 mld. $ mai puţin decât Exxon.
Vulnerabilitatea Exxon rezidă în instabilitatea petrolului. Spre deosebire de creşterea constantă a preţului aurului, preţurile petrolului au fluctuat puternic, de la un minim de 40$ pe baril la maximul de 150$.
Atât Apple cât şi aurul au crescut cu circa 45% pe parcursul ultimului an. Valoarea unei acţiuni Apple a crescut cu 20,80 $, circa 6%, marţi, încheind ziua la o valoare de 374 $/acţiune.









Comentarii